Privesc pe furis pragul Cerului

                  Pe un pat cu baldachin,statea intinsa o fecioara,cu parul ei roscat,cuprins parca de flacari,buzele ii erau arse de razele soarelui,iar cu ochi ei albastrii,ca doua picaturi de apa,statea si privea tavanul camerei,incercand sa inteleaga…de ce cand era mica,picta ca o adevarata profesionista,dar nu a inteles.
      Sunt o fraiera,nu insemn nimic pentru el,..se uita la mine….imi zambeste si brusc,ma transform intr-o marioneta….cand te privesc simt cum picioarele mi se desprind de pe sol,ma priveste pe furis….zambeste din toata inima,iar intr-un grup mai mare…ma evita….fereste contactul visual…si tot ma intreb mereu,cum de nu ma enerveaza acest lucru…il mai intreb uneori si indirect,daca nu are pe alta…si atunci realizeaza si el cat de multa nevoie am de el…sa simt ca mai are timp si pentru mine…ca inca ma iubeste ca in prima zi…..(dupa divort)

  P.S.:(dupa divort)= fictiune pura

Sfarsitul unei idile

            Intr-o noapte de duminica,in jurul orei 10, Philipp Christoph, conte de Konigsmarck, si-a parasit resedinta din orasul nord-german Hanovra si, la adapostul intunericului, s-a indreptat grabit spre castelul de pe raul Leine. In acea dimineata primise o scrisoare prin care era rugat sa-i faca o vizita nocturna Sophiei Dorothea, tanara sotie a printului mostenitor al Hanovrei. Desi scrisul nu-i era cunoscut, Philipp a acceptat nerabdator invitatia la o intalnire secreta cu iubita sa, caci de multe saptamani nu mai avusesera ocazia sa se afle impreuna. Poate ca fusese totodata constient de semnificatia datei: 1 iulie 1649, respectiv patru ani de la ziua in care incepusera sa isi trimita scrisori de dragoste.

            Desi Sophia Dorothea nu scrisese si nici nu dictase nimanui textul invitatiei, a fost placut surprinsa sa-l intalneasca pe iubitul ei pe neasteptate. Poate ca pentru o clipa i-a incercat banuiala ca scrisoarea ar fi putut constitui o capcana, dar bucuria de a se regasi i-a facut sa uite de orice precautie. In orice caz, isi dadusera seama ca jocul de-a v-ati ascunselea trebuia sa ia sfarsit. A doua zi la rasaritul soarelui o trasura urma sa o ia pe Sophia Dorothea. In cele din urma va putea sa renunte la simulacrul nefericitei sale casatorii cu varul ei, Georg Ludwig, si sa paraseasca pentru totdeauna castelul in care se simtise totdeauna stinghera.De a doua zi urma sa inceapa o noua viata alaturi de Philipp. 
                                                                                                                                                                            Ultimele detalii ale fugii celor doi au fost puse la punct cu grija exact inainte de momentul plecarii; acum nu le mai ramasesera decat sa numere orele pana in zori. Insa Sophia Dorithea a asteptat in van a doua zi. Philipp nu a mai aparut si nici nu a trimis vreun mesaj prin care sa explice ce se intamplase. A disparut si nu a mai fost vazut vreodata.

             Disperata si temandu-se de ce era mai rau, Sophia Dorothea a cerut ajutorul consilierului privat al coroanei, implorandu-l sa investigheze disparitia lui Philipp: "Tremur de frica, gandindu-ma ca contele de Konigsmarck ar fi putut sa cada in mainile acelei doamne...". De care doamna se temea Sophia Dorithea si de ce? Si ce s-a intamplat cu adevarat cu Philipp dupa ce a parasit odaia printesei? Pentru a rezolva misterul este necesar sa privim in culisele unei casatorii nefericite pe fundalul careia s-a infiripat romantica aventura cu sfarsit fatal.....

Totul e plin de....Venin si Farmec...

               Sunt satula de toate chestiile astea care ma inconjoara...m-am plictisit de mine,ma intreb,oare cum de alti nu se satura de o nebuna ca mine...parca as fi mereu bagata-n priza....imi vin idei traznite...pe care le pun in aplicare...oricat de nebune ar fi...nu-mi pasa de consecinte...am incredere in mine...si pana acum mai niciodata nu am fost pedepsita de nimeni...si nici nu vreau sa fiu...oricum am impresia ca totul in jurul meu e plin de venin...si insotit de atat de mult farmec....
     Sunt  in pana de idei,foile cu povestile ce urmeaza le-am uitat la vara-mea(Anca)...si ca sa nu spuneti ca nu am mai postat nimic.....imi imaginez oare cum as arata imbracata intr-o camasa de a Ta,cu pantofi cu toc incaltata,fugind prin casa de Tine...iar dimineata,cum ma trezesc sa fie pe noptiera...un frappe cu niste biscuiti langa....?...in imaginatia Ta....sunt o superba...dar oare cand realizezi cat sunt de nebuna dupa iubirea Ta ...cum reactionezi?....cand vezi cum zambetul  se schiteaza fortat pe chipul meucand te vad....doamne cred ca as murii daca nu m-ai mai iubi....
         P.S.:Sa nu uiti niciodata cat de mult inima mea are nevoie de Tine,pentru ca fara iubirea Ta...Ea ar inceta sa bata...

Camaruta cu usa din lemnul vechi...

  Ce pot sa spun,asa ca o scurta si simpla introducere?....pai,pentru inceput...e foarte greu s-ajungi la ea,este de parcurs un drum extrem de lung,mai degraba un labirint.
    Cand ajungi in fata usii,pare bantuita,ca in filmele de groaza,dar cand intri si vezi sentimentele care le am pentru tine,cum stau adunate,incepi sa observi fereastra  cu balconul plini de trandafiri,ce infloresc,realizezi ca esti intr-un colt de Rai....
  Apoi observi covorul fin si rosu,pe care m-ai iubit in prima seara si o rochie neagra,din dantela,pe care am purtat-o doar o data,afara era iarna si am inghetat toata,atunci a fost prima data cand am murit,iar tu te-ai asezat langa mine,fara sa-ti pese ca te expui unui pericol foarte mare,m-ai luat in brate si m-ai tinut strans langa pieptul tau,pana am reinviat  putin cate putin.Aproape de fereastra e un birou plin de praf,cu un laptop pe el si o cana cu cafea de acum trei luni jumate,de cand te-am cunoscut....
     Dar intr-o zi te-ai enervat,deoarece nu era nici macar o foaie pictata pe pereti si sintr-o data,pe usa intra o fata cu un tablou in mana...eram eu,iar tabloul era cu noi in mijlocul primului sarut,atunci te-ai asezat pe scaunul de la birou si ..te-ai blocat..apoi ai inceput sa indrugi niste cuvinte...pe care nu le-am inteles.
Erai fermecat...priveai cu atat de mult nesat tabloul...cand am trantit usa,ai cazutde pe scaun.....acum erai e covorul nostru,rosu....erai parca imbatat de tot ce era si inca este in camaruta cu usa din lemnul vechi.
         Te-am rugat la miezul noptii,cand eram imbratisati,sa-mi traduci cuvintele pe care le-ai indrugat in zorii zilei...mi-ai spus ca nu iti aduci aminte...parca nici nu am auzit ce mi-ai raspuns......stiu doar ca stateam cu  fata lipita de tricoul tau negru si inhalam mirosul de tigara imbibat in el....eram atrasa de acest "parfum"...eram hipnotizata de tine.

Credeam ca te voi putea uita!

        Credeam ca daca nu am sa ma mai gandesc la Tine imi va fi mult mai usor sa te uit,dar se pare ca inca odata m-am inselat amarnic.Cum sa uit zilele  in care sufletul meu era plin de bucurie,cum pentru prima data simteam ca sunt frumoasa si pe exterior,pentru ca pe interior sunt cea  mai frumoasa,chiar daca nu toata lumea ajunge sa vada acest lucru,toata lumea crede ca sunt rea si ceilalti ma vad ca un ingeras,cuminte.

     Nu sunt deloc asa cum ma vad ceilalti,sunt doar eu si cu mine,pare greu de inteles?...stiu…am decis sa nu le permit tuturor cunoscutilor,care stiu ca nu merita,sa ma cunoasca pe mine,cea din interior…deoarece cu ceva timp in urma am realizat ca daca lasi omul sa te cunoasca,exact asa cum esti,iti poate face un rau peste care nu treci foarte usor.

          Poate ca am patit asa ceva recent,nici eu nu stiu sigur,pentru ca nu stiu exact ce este in capul tau…acum cateva saptamani imi spuneai ca ma iubesti(si nu doar imi spuneai acest lucru,ma faceai sa simt ca este adevarat ceea ce-mi tot indrugi),dar dintr-o data a disparut totul,acea legatura dintre noi,acum simt ca a mai ramas doar zambetul meu de dimineata.Nu te urasc,doar ma simt pustiita….mintea mea imi spune ca este vorba despre O Alta,dar sincera sa fiu,nici nu mai stiu ce sa cred…..Poate ca m-am atasat prea mult de tine,iar tu nu ai nevoie de acest lucru,dar hai sa fim seriosi,oricat de mult ar lucra un om,tot are nevoie de putina iubire…

     Vreau sa te uit,sa iesi complet din mintea mea si din inima mea,dar nu reusesc….si chiar daca nu mai ti chiar deloc la mine,ai sa ramai mereu acolo in acea camaruta,cu usa din lemn vechi,pe care atarna o placuta,sprijinita intr-un cui ruginit,pe care scrie cu litere neintelese….

                                              INIMA.