Citesc,dar gândul meu îşi desface aripile de înger pur,ca să zboare tot la tine.
E puţin "ciudat" ceea ce simt.O furnicătură,îmi acaparează sufletul,dar într-un fel,îmi place acest sentiment.
E vorba de tine.Mă las purtată de adierea vântului rece de afară,care mă fugăreşte spre braţele tale,ce mă aşteaptă şi nu vor să mă elibereze.Mă uit la chipul tău,care se apropie cu paşi mărunţi de perfecţiunea absolută şi îţi zăresc ochii negri,lucitori,ca două mărgele vii,care mă privesc cu atât de mult nesaţ.
Sfârşit!
